miercuri, 3 decembrie 2008

UNDREA

Natura-i trista si totul e sfarsit
Frunzele-i cad,caderea-i infinit!
Trec cupluri vesele,nepasatoare,
Natura-i trista si sufletu-mi tresare.

Nu vad un om! O gaza trece-n zare
Chipul mi-e tulbur, privirea mi-e apasatoare...
Vantul, pamantu-l sufla innebunit
Dar nu-mi mai pasa, voi fi si fericit!

Vad case negre, gri ca de granit,
Oameni arunca pasul lor grabit
Fericirea vine si o sa zboare
Pamantul e rece, totu-i de vanzare...

E-o lume in care tot ma doare
Nici munti, nici stele nu imi stau in cale
Tot ce-am avut si ce-am iubit
A stat ascuns intr-un chibrit.

Ma uit in jur si vad pamantul cel parlit
Vreau inapoi! Oare de ce am venit?!?
Nu sunt o stea, eu sunt intregul soare;
Destinul meu e un boboc de floare!

Unii mananca miere pe cand eu gust doar sare
Asta-i destinul meu, au fost-am confundat eu oare?!?
E labirintul meu si-acum ma vad zidit
Caut iesirea, dar cum sa iesi din infinit?!?

Te-ntrebi de esti si oare esti tintit,
Crezi ca te nasti si mori la infinit?!?
Astepti o mana, un semn de-ajutorare
Dar vezi in juru-ti semne de-ntrebare!

E-o viata fara gust si fara de culoare
De-oi spune orice, acum nu ma mai doare,
Astept sa mor ca moartea nu-i sfarsit,
Eu o sa-nviu, sa ma zidesc din infinit…


Niciun comentariu: